La data de 26.02.2026, în cadrul proiectului educațional „Liceul citește o carte”, elevii treptei liceale din IPLT „Mihail Kogălniceanu” au participat la o activitate de lectură și reflecție dedicată romanului „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac, una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane.
Activitatea a debutat cu prezentarea biografiei autoarei, realizată de elevi, care au evidențiat parcursul literar al scriitoarei, recunoașterea de care se bucură în spațiul literar românesc și european, precum și impactul emoțional al operei sale asupra cititorilor.
Pentru a verifica atenția și implicarea publicului, organizatorii au propus participanților un quiz interactiv pe platforma Kahoot, prin intermediul căruia elevii au răspuns la întrebări legate de viața și activitatea scriitoarei, dar și de conținutul romanului.
Un moment deosebit de captivant al activității a fost procesul de judecată literar, realizat în baza operei. Elevii au lucrat în grupuri și și-au asumat roluri inspirate din universul romanului, argumentând diferite perspective asupra relației dintre personaje și asupra conflictelor prezentate în text. Exercițiul a stimulat gândirea critică, capacitatea de argumentare și empatia față de personajele literare.
În continuare, elevii au prezentat postere tematice, prin care au ilustrat ideile principale, simbolurile și mesajele romanului, comentându-le și explicându-le în fața colegilor.
Activitatea s-a încheiat cu dramatizarea unei secvențe din roman, interpretată cu multă sensibilitate de către elevi. Momentul artistic, profund emoționant, a reușit să redea intensitatea relației dintre personaje și atmosfera puternică a textului, impresionând publicul prezent.
Prin această activitate, proiectul „Liceul citește o carte” a demonstrat încă o dată că lectura poate deveni o experiență vie, interactivă și plină de sens, capabilă să apropie elevii de literatură și să stimuleze dialogul despre emoții, relații și valori umane.

