Astăzi, 24 aprilie 2026, în incinta IPLT „Mihail Kogălniceanu”, s-a desfășurat „Târgul orelor opționale” – un eveniment dedicat diversificării ofertei educaționale și orientării elevilor spre alegeri conștiente și relevante pentru dezvoltarea lor personală.
În cadrul târgului, au fost prezentate o serie de discipline opționale atractive și actuale, precum Educația stilului de viață, Educația pentru socializare juridică, Tainele comunicării, STEM și Criminalistică ș. a., dar și alte cursuri menite să dezvolte competențe practice, spirit critic și responsabilitate civică. Elevii au avut ocazia să interacționeze direct cu profesorii, să descopere conținuturile propuse și să înțeleagă beneficiile fiecărei discipline.
Evenimentul a oferit un spațiu deschis de dialog și explorare, în care fiecare elev a fost încurajat să își aleagă traseul educațional în funcție de interesele și aspirațiile sale. „Târgul orelor opționale” confirmă încă o dată preocuparea instituției pentru o educație modernă, centrată pe elev și pe nevoile reale ale societății contemporane.

