IPLT „Mihail Kogălniceanu” – performanță la concursul „Apa și civilizația umană”

Elevii IPLT „Mihail Kogălniceanu” au participat cu succes la concursul de cultură generală „Apa și civilizația umană”, organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași, în parteneriat cu ApaVital SA Iași, cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Apei, ediția a XII-a.

Competiția, destinată elevilor din clasele IX–XII din România și Republica Moldova, a avut drept scop conștientizarea importanței apei în dezvoltarea civilizației umane, punând accent pe rolul acesteia în asigurarea egalității de șanse, educației și progresului economic.

Participanții au concurat în echipe, parcurgând două probe: un test de cultură generală și redactarea unui eseu argumentativ, în care și-au demonstrat cunoștințele interdisciplinare, creativitatea și capacitatea de reflecție.

Suntem mândri să anunțăm că echipa liceului nostru a obținut Locul III, fiind reprezentată de elevii:
– Eremia Iulia
– Pascaru Mădălina
– Stropșa Dorin

Coordonați de doamna profesoară Elena Beregoi, aceștia au demonstrat implicare, spirit de echipă și un nivel înalt de pregătire.

Felicităm elevii pentru această reușită și le dorim în continuare mult succes în competițiile viitoare!